Descriere
„În secolul al optsprezecelea planificarea utopică a viitorului avea deja o funcţie specifică istoriei epocii. În aceeaşi măsură în care burghezia europeană sesiza, în afară, lumea ca un întreg, invocând pentru aceasta o singură umanitate, ea arunca în aer, pornind din interior şi în numele aceluiaşi argument, structura regimului absolutist. Filosofia istoriei a oferit conceptele care au justificat ascensiunea şi rolul burgheziei de atunci. Secolul al optsprezecelea este anticamera perioadei actuale, a cărei tensiune s‐a agravat tot mai mult începând de la Revoluţia Franceză, pe măsură ce procesul revoluţionar cu‐ prindea extensiv întreaga lume şi intensiv toţi oamenii. În această anticameră aruncă o lumină lucrarea de faţă. Pentru aceasta, va fi pusă în evidenţă legătura dintre naşterea filosofiei moderne a istoriei şi începutul crizei, care defineşte începând din 1789 – îndeosebi în Europa – evenimentele politice.”
Despre autor
Reinhart Koselleck (1923-2006), istoric şi filosof german. A studiat istoria, filosofia, dreptul şi sociologia în Germania şi Marea Britanie, obţinând doctoratul în filosofie (1954) şi abilitarea în istorie (1965). A predat la universităţile din Bristol (1954-1956), Heidelberg (1960-1965, 1968-1974), Bochum (1966-1968) şi, din 1974, la Univestitatea din Bielefeld, unde a devenit profesor emerit de teoria istoriei. În anii 1970 şi 1980, împreună cu istoricii Werner Conze şi Otto Brunner, a coordonat marele proiect editorial Geschichtliche Grundbegriffe [Concepte istorice fundamentale]. A ţinut cursuri şi conferinţe la numeroase instituţii de învăţământ superior din Europa şi Statele Unite ale Americii.
Lucrări principale:
- Kritik und Krise [ed. rom.: Critică şi criză, Editura Tact, Cluj, 2013] (1959),
- Preußen zwischen Reform und Revolution [Prusia între Reformă şi Revoluţie] (1967),
- Vergangene Zukunft [Viitorul trecut] (1979),
- Zeitschichten [Straturi de timp] (2003),
- Vom Sinn und Unsinn der Geschichte [Despre sensul şi nonsensul istoriei] (2010).
tact –
Claudiu Gaiu pe medievalia.ro:
http://medievalia.ro/morala-amor-si-revolutie/
tact –
si inca o receptare a Criticii si crizei:
http://ligaoamenilordeculturabontideni.blogspot.ro/2013/07/pe-marginea-prapastiei-reinhart.html
tact –
Victor NEUMANN in 2 randuri :
http://www.observatorcultural.ro/Controverse-privind-conceptul-de-Iluminism.-Ipoteze-postkoselleckiene-%28I%29*articleID_29037-articles_details.html
http://www.observatorcultural.ro/Controverse-privind-conceptul-de-Iluminism.-Ipoteze-postkoselleckiene-%28II%29*articleID_29062-articles_details.html
tact –
Bogdan C. Enache in revista 22:
http://www.revista22.ro/critica-criza-si-revolutia-istoriei-intelectuale-57371.html
tact –
Emanuel Copilaș in revista Timpul:
http://revistatimpul.ro/emanuel.copilas/de-la-absolutism-la-iluminism-geneza-lumii-burgheze/