Jonathan Israel, O revoluţie a minţii. Iluminismul radical şi originile intelectuale ale democraţiei moderne

Jonathan Israel, O revoluţie a minţii. Iluminismul radical şi originile intelectuale ale democraţiei moderne

Colecţia: Angelus Novus
© Princeton University Press, 2010
© TACT, 2012, pentru versiunea în limba română
Traducere: Veronica Lazăr

34 lei | Comanda cartea aici.

 

comanda cartea Jonathan Israel, O revoluţie a minţii. Iluminismul radical şi originile intelectuale ale democraţiei moderne

 

“Cândva, în cursul secolului al XVIII-lea, istoria s-a rupt în două. Fenomenul Luminilor, a căror difuzare începuse deja cu multe decenii în urmă, avea să se dovedească o mişcare revoluţionară, mulţumită unei înzestrări neobişnuite pe care au primit-o ideile, cea de-a influenţa direct transformarea, ba chiar bulversarea completă şi ireversibilă a vieţii sociale. O capacitate aproape miraculoasă de propulsare a politicii, al cărei reflux iremediabil a putut fi observat curând după aceea.

Totuşi, intenţia lui Jonathan Israel în Revoluţia minţii, precum şi în trilogia sa despre războiul purtat în sânul Iluminismului şi despre rolul esenţial jucat de ideile Luminilor în configurarea modernităţii, trilogie pe care o sintetizează practic în volumul de faţă, nu e să ilustreze naşterea şi moartea unei asemenea excepţii şi nici să sugereze că, altminteri, în afara acestei epoci a difuzării Luminilor, ideile n-ar fi fost altceva decât o slabă suprastructură…. Dimpotrivă, pentru Israel, cazul Luminilor e doar o exemplificare neobişnuită a modului în care, în general, noul, schimbarea, impulsul dat unei dinamici istorice s-ar ivi de undeva din structura ideologică a legitimării. Lumea – şi cea produsă de Lumini, dar şi cea care o precede – e profund intelectuală în substanţa ei.”

Veronica Lazăr

Jonathan Israel (n. 1946) este un istoric britanic, în prezent profesor de istorie europeană modernă în cadrul Institute for Advanced Study, Princeton. Aria sa de expertiză cuprinde istoria Ţărilor de Jos, Epoca Luminilor precum şi istoria evreilor europeni. Este considerat o autoritate marcantă în domeniul studiilor asupra Iluminismului.

Opere

  • Race, Class and Politics in Colonial Mexico, 1610-70. 1975.
  • The Dutch Republic and the Hispanic World, 1606-61. 1982.
  • European Jewry in the Age of Mercantilism, 1550-1750. 1985.
  • Dutch Primacy in World Trade, 1585-1740. 1989.
  • Empires and Entrepots: The Dutch, the Spanish Monarchy and the Jews, 1585-1713. 1990.
  • Conflicts of Empires: Spain, the Low Countries and the Struggle for World Supremacy, 1585-1713. 1997.
  • Radical Enlightenment: Philosophy and the Making of Modernity, 1650-1750. 2001.
  • Enlightenment Contested: Philosophy, Modernity, and the Emancipation of Man 1670-1752. 2006.
  • Democratic Enlightenment: Philosophy, Revolution, and Human Rights 1750-1790. 2011
Style switcher RESET
Body styles
Color settings
Link color
Menu color
User color
Background pattern
Background image